Luni, în regiunile din vestul, centrul şi nordul ţării, vremea va fi în general instabilă şi se va răci, devenind normală termic pentru această perioadă din an; pe arii extinse vor fi ploi cu caracter temporar ce pot fi însoţite de descărcări electrice iar cantităţile de apă vor depăşi izolat 20…25 l/mp, cu precădere în nord-vest şi la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 15 și 25 de grade, cu cele mai ridicate valori în sud-est. La munte, ploile trec în lapoviță și apoi ninsoare. Vântul se intensifică practic în toata țara. În partea a doua a săptămânii, izolat va fi brumă.

BUCURESTI

În capitală, peste zi vor fi chiar condiţii de ploaie slabă. Temperatura maximă, mai mică decât duminică, va fi apropiata de cea normala la această dată, 22…23 de grade.

MUNTE

La munte, vremea va deveni instabilă şi se va răci, devenind normală termic pentru această perioadă din an. Cerul va fi mai mult noros şi pe arii extinse vor fi ploi cu caracter temporar ce pot fi însoţite de descărcări electrice. Cantităţile de apă vor depăşi izolat 20…25 l/mp, cu precădere în Munţii Apuseni şi în nordul Carpaţilor Orientali. Vor fi…

REGIUNI

În regiunile intracarpatice, nori ploi care pot lăsa izolat şi 20-25 de l/mp in special in nord-vest si maxime în scădere: 21 de grade cel mult la Timisoara si Oradea, 17 la Baia Mare, 16 la Cluj Napoca.

În sud se răceşte dar nu aşa de tare, astfel că în estul Munteniei încă se mai adună 24-25 de grade la Călăraşi, Slobozia si Braila. În Oltenia si vestul Munteniei maximele sunt mai mici, dar oricum apropiate de normal, in jur de 23 de grade. Ploile au caracter local iar dimineaţa va fi ceaţă.

În Dobrogea, dimineata cu ceaţă şi nori josi, ploi slabe peste zi şi 24 de grade la amiaza la Tulcea, 23 la Constanta.

Şi în Moldova vremea se schimbă. Plouă pe arii extinse şi se răceşte semnificativ in jumătatea de nord unde pot fi şi cantităţi de apă mai însemnate iar in cea de sud, ceaţă şi nori josi in prima parte a zilei si pe spatii restrinse ploi slabe peste zi şi o răcire uşoară. 17 grade maxima la Suceava, 22in Bacau si Iasi si 24 de grade la Galati.
VREMEA PE 2 ZILE

Marți, vremea va continua să se răcească în cea mai mare parte a ţării, dar în special în vest, nord-vest şi centru, precum şi la munte, unde se vor înregistra valori termice mult mai scăzute decât cele normale la începutul lunii octombrie. Temperaturile maxime se vor încadra între 12 grade la Miercurea Ciuc şi 22 de grade în sudul extrem şi în sud-est. În majoritatea zonelor vor fi ploi pe arii relativ extinse şi izolat în cantităţi însemnate, exceptând partea de sud a ţării unde doar local va ploua slab. În zona montană vor fi precipitaţii mixte.

În capitală, 12-13 grade dimineata si 21-22 de grade la amiaza. Cerul va fi temporar noros, favorabil ploii slabe, iar vântul va sufla moderat, cu unele intensificări.

Răcirea continuă si miercuri astfel încât vremea va deveni rece pentru această dată, chiar deosebit de rece în vestul, centrul, nordul și nord-estul ţării. Temperaturile maxime vor cuprinse, în general, între 7 grade in depresiunile transilvane și 16 -17 grade tot în sudul extrem şi în sud-est, la Giurgiu. Va ploua pe arii extinse, exceptând regiunile sud-vestice și sudice unde ploile se vor semnala local. În zona de munte vor predomina ninsorile. Pe arii restrânse cantitățile de apă vor fi însemnate.

În Bucureşti, încă mai scade temperatura, 9-10 grade dimineaţa si doar in jur de 14 grade la amiaza, rece pentru această dată. Temporar va ploua, iar vântul va prezenta unele intensificări.

TENDINTA

De la nuantele de rosu, semnalind prezenta maselor de aer cald deasupra tarii pina ieri si partial si astazi, tara noastra intra sub colorea albastru adica sub influenta unor mase de aer rece. Acestea vin dinpre nordvest si acopera treptat tara astfel ca vremea se va raci accentuat. Maximele scad in special in vest, nord si centru unde vor fi si sub 10 grade. Racirea vremii nu vine singura. Vin si nori si ploi, astazi in jumatatea de vest si in zilele urmatoare in toata tara. La munte, ploile trec in lapovita si apoi ninsoare. Vintul se intensifica practic in toata tara. In partea a doua a saptaminii, izolat va fi bruma. Vremea incepe sa se incalzeasca usor de vineri.