Coşmar pentru o femeie de 90 de ani din judeţul Brăila, care zilnic este bătută chiar de fiica sa. Abuzurile asupra bătrânei au fost descoperite de un nepot care locuieşte în străinătate şi care a cerut ajutorul autorităţilor pe un site de socializare. Poliţia s-a autosesizat şi a deschis o anchetă. Bătrâna din localitatea Cazașu i-a dat, în urma cu 20 de ani, uneia dintre fiicele sale, toată averea, cu condiţia ca aceasta să aiba grijă de ea.

În ultimii doi ani însă, fiica femeii a început să se comporte tot mai agresiv cu bătrâna, care a ajuns de mai multe ori la spital plină de vânătai şi cu fracturi.

Aşa a gasit-o în vară şi unul dintre nepoţii veniţi în vizită, care, la momentul respectiv, i-a făcut fotografii victimei, pe care le-a postat pe un site de socializare, solicitând ajuorul autorităţilor.
Şi vecinii confirmă că femeia a fost bătută de multe ori.

Fiica nu a vrut să comenteze acuzaţiile care i se aduc şi nici nu a permis jurnaliştilor să stea de vorbă cu bătrâna.

În cauză poliţia s-a autosesizat.

Până când ancheta făcută de autorităţi va avea un rezultat, bătrâna este nevoita să îşi ducă zilele în teroare.