Zi aglomerată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde un număr mare de demnitari din toate partidele și regimurile sunt așteptați marți în diverse dosare. Ședinţele de judecată îi vor aduce împreună pe Călin Popescu Tăriceanu, Liviu Dragnea, Vasile Blaga, Gabriel Oprea, Dan Șova, Cristian David.

La Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Călin Popescu Tăriceanuare termen în camera preliminară în dosarul în care este acuzat de mărturie mincinoasă în dosarul „Ferma Băneasa”. Tariceanu a fost trimis in judecata de DNA, pe 7 iulie, pentru savarsirea infractiunilor de marturie mincinoasa si favorizarea faptuitorului.

Conform DNA, in cadrul actelor de cercetare in dosarul privind retrocedarea nelegala a unei suprafete din Padurea Snagov si a Fermei Baneasa, Tariceanu a facut, sub juramant, la data de 15 aprilie 2016, declaratii necorespunzatoare adevarului cu privire la aspecte esentiale ale cauzei asupra carora a fost intrebat si nu a spus tot ce stie in legatura cu imprejurari esentiale, urmarind prin aceasta impiedicarea/ ingreunarea tragerii la raspundere penala a inculpatilor cercetati in dosarul trimis in judecata.

Tot la Înalta curte are loc un nou termen pe fond în dosarul achiziţiilor frauduloase la DIPI, în care sunt implicaţi fostul vicepremier Gabriel Oprea şi fostul şef al Direcţiei, Gheorghe Nicolae.

Instanţa supremă judecă, astăzi, cererea senatorului Vasile Blaga de ridicare a controlului judiciar în dosarul în care procurorii DNA Ploieşti îl acuză de trafic de influenţă. Potrivit procurorilor, în perioada 2011-2012, Blaga ar fi primit în trei rânduri, printr-un interpus, suma totală de 200.000 de euro, precum şi 500.000 de euro de la fostul primar Gheorghe Ştefan.

Pe de altă parte, fostul ministru de interne Cristian David are şi el termen în dosarul de luare de mită, Liviu Dragnea este aşteptat la instanţă în dosarul fostei sale soţii, Bombonica, pentru acuzaţiile legate de menţinerea frauduloasă în funcţie a două angajate ca asistente sociale la Teleorman, iar Dan Şova este citat în dosarul CET Govora.

De asemenea, Darius Vâlcov este aşteptat să se prezinte în dosarul de corupţie în care procurorii i-au pus sechestru pe faimoasa lui colecţie de tablouri.